Chicos del Inferno
 
AcasaFAQCautareMembriGrupuriInregistrareConectare

Distribuiți | 
 

 Ediția 1941/1942 (Cupa Basarabiei) / Un titlu care n-a contat

In jos 
AutorMesaj
Zinedine5Zidane
Admin
Admin
Zinedine5Zidane

Numarul mesajelor : 1416
Varsta : 95
Localizare : In Romania :)
Data de inscriere : 04/09/2008

MesajSubiect: Ediția 1941/1942 (Cupa Basarabiei) / Un titlu care n-a contat   Joi Sept 11, 2008 9:49 pm

Federația suspendă campionatul, dar organizează Cupa Basarabiei, sau “Cupa de Război”, competiția începută în toamna lui 1941 și încheiată în luna mai a anului următor. Participantele (66 la număr) au fost împărțite în 10 grupe, pe criterii geografice, iar câștigătoarele au participat la turneul final, derulat în sistem eliminatoriu.
Greu se adunau 11-12 jucători, pentru a forma o echipă. Multe grupări s-au retras, rămânând mai puține în primăvara lui 1942, dar fotbal s-a jucat și oamenii veneau la stadion.
În seria bucureșteană (a X-a, cea mai numeroasă, cu opt competitoare), Rapid a terminat neînvinsă jocurile din toamnă (hai să-i spunem turul competiției), iar returul (partidele din primăvară) cu o singură înfrângere, impunându-se ca o câștigătoare clară a seriei.

Toamna
1. Rapid 7 6 1 0 28- 7 13
2. Juventus 7 5 1 1 37- 4 11
3. Venus 7 4 2 1 19- 5 10
4. Unirea Tricolor 7 4 1 2 19-11 9
5. Sportul Studențesc 7 2 2 3 12-15 6
6. Carmen 7 2 0 5 16-23 4
7. Turda 7 1 1 5 9-29 3
8. Olimpia 7 0 0 7 5-41 0

Primăvara (tur-retur)
Rapid 8 5 2 1 19- 9 12
Unirea Tricolor 8 4 1 3 17-16 9
Juventus 8 3 1 4 15-13 7
Sportul Studențesc 8 2 2 4 10-16 6
Venus 8 2 2 4 14-21 6

A urmat faza eliminatorie, în care Rapid era deja o specialistă. În Cupă, n-ați uitat, acesta era sistemul de desfășurare…
Optimi
Brăila: Rapid – F.C. Brăila 4-3

Sferturi
Rapid – Unirea Tricolor 2-0

Semifinale
Rapid – Universitatea Sibiu 4-1

Finala
Rapid – CFR Turnu Severin 2-l (2-0)

Ultimul joc s-a disputat la București, pe 14 iunie 1942. Ceferiștii din Turnu Severin aveau echipă puternică, din care ieșeau în evidență Pavlovici, în poartă, și Felecan II, la înaintare. Ultimul a și marcat golul severinenilor, dar târziu, spre finalul meciului, când nu mai era timp pentru a întoarce un rezultat fixat de golurile lui Radu Florian (din penalty) și Baratky, înscrise în minutele 11 și, respectiv, 21. Echipa învingătoare: Sadowski - Ghiurițan, Moldoveanu (ajuns fundaș după ce își începuse cariera la Rapid ca inter, coborând apoi la mijlocul terenului) - Costea, Rășinaru, Wetzer III - Sipos, Radu Florian, Baratky, D. Gavrilescu, Bogdan.
Cu toate că giuleștenii și-au jucat meciurile mai mult în București (unul singur a fost disputat în provincie, la Brăila), succesul din Cupa Basarabiei poate fi asimilat cu un titlu de campioană, fie el și neoficial. Deși unele s-au mai pierdut pe drum, la start fuseseră prezente toate echipele din ultima ediție a Diviziei A
Rapid și-a reconfirmat valoarea și în Cupa României. A repetat victoria din fața finalistei din “Cupa Basarabiei” (CFR Tr. Severin), a eliminat, după două meciuri, ultima campioană, Unirea Tricolor, și-a surclasat eterna rivală Venus și a câștigat finala la scor. A dus, astfel, la șapte numărul succeselor din Cupă, ultimele șase fiind consecutive, o performanță unică în fotbalul românesc!
Făcând și mențiunea că Vintilă Cossini și Gheorghe Rășinaru au câștigat câte șase Cupe ale României, un bilanț al rezultatelor obținute în competiția internă nr. 2, între anii 1936-1942, arată în felul următor:
34 30 4 0 117 – 42
A dispărut din lot marele fotbalist Vintilă Cossini, dar a apărut, între timp, un alt jucător care va rămâne reprezentativ pentru istoria Giuleștiului, Fănică Filote, adus la Rapid, de la Franco-Română Brăila, de Costică Bauer.
Giussy Baratky, alungat de legionari, a avut parte de o retragere tristă. El figura, de prin ’38-’39, și ca antrenor secund, și ca jucător. „Fuhrerul” sportului românesc, un anume Medeleanu, i-a interzis însă lui Baratky să mai joace pentru stupidul motiv că era ungur! Când s-a luat această decizie, Baratky, mândrețea aceea de bărbat, a plâns ca un copil. A acceptat, în cele din urmă, să rămână la Rapid în postura de antrenor.

Cupa României
(spre deosebire de campionat, Cupa și-a mai derulat, în condiții de război, trei ediții, care au rămas în palmaresul oficial)

Optimi
Tr. Severin: CFR Tr. Severin – Rapid 0-1
Sferturi
București: Rapid – Unirea Tricolor 2-2 (28.06.1942)
1-0 (17.07.1942)
Semifinale
București: Rapid – Venus 7-2

Finala
București, 10 august 1942. Stadion Venus, ora 17:00. Spectatori: 10.000
Rapid – Univ. Cluj-Sibiu 7-1 (1-0)
Au marcat: Radu Florian (16), I. Bogdan (47), Tănăsescu (51), I. Moldoveanu (52), Filote (73, 78), D. Gavrilescu (85) / Dascălu (61)
Rapid: Sadowski - Ghiurițan, I. Moldoveanu - Costea, Rășinaru, Wetzer III - Bogdan, Filote, R. Florian, D. Gavrilescu, Fl. Tănăsescu.

Lotul de jucători: Sadowski, Negru - Ghiurițan, Wetzer III, Lengheriu, Kihner -Rășinaru, Costea, Moldoveanu, Bărbulescu - Sipos, Radu Florian, Baratky, Căpușan, Jurcă, I. Ritter, I. Bogdan, D. Gavrilescu, Fl. Tănăsescu, Filote
Antrenor: Iuliu Baratky
Conducerea clubului: Costică Bauer-Ardeleanu, Bucur Bârsan, Victor Badiu

(sursa: "Fenomenul Rapid", autor Cristian Costache)

_________________
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://cdi-league.forumz.ro
 
Ediția 1941/1942 (Cupa Basarabiei) / Un titlu care n-a contat
Sus 
Pagina 1 din 1

Permisiunile acestui forum:Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
Xpert Eleven :: Rapid 1923 Bucuresti :: Istorie Rapid-
Mergi direct la: